Comunicarea este un schimb de mesaje transmise printr-un cod: sunete, cuvinte, gesturi sau mimică.
Limbajul trupului este o constantă.
Comunicăm tot timpul, indiferent de ce se întâmpla, de postură, expresiile faciale, croiala hainelor pe care le purtăm, ele spun întotdeauna ceva.
Chiar daca încercăm să comunicăm că nu vrem să comunicăm, tot comunicam. În acest caz vom da impresia de indiferență. Nu putem scăpa de acest lucru.
Daca ne însușim principiile, înțelegem că suntem “citiți” de fiecare dată când interacționăm.
Abilitatea de comunicare nonverbală crește odată cu vârsta, cu experiența. Cei care comunică bine verbal, stăpânesc în aceiași măsură și codurile non verbale și de obicei sunt acei care reușesc mai bine în societate, construiesc relații bune cu semenii lor și au un statut social mai bun.
Comunicarea include comunicarea verbală și cea nonverbală care utilizează indicii vizuale, cum ar fi limbajul corpului (kinezică), postura fizică (proxemică), tonalitatea vocii (paralimbaj) și contactul fizic (haptică). Acesta poate include, de asemenea, cronemica (folosirea timpului) și oculezica (contactul vizual și acțiunea de a privi în timpul vorbirii și ascultării, frecvența privirii, modele de fixare vizuală, dilatarea pupilei și ritmul clipirii).
Comunicarea nonverbală (CNV) între oameni este comunicarea prin trimiterea și primirea de indicii nonverbale.
Așa cum discursul conține elemente nonverbale cunoscute sub numele de paralimbaj, cum ar fi calitatea vocii, ritmul, tonalitatea, volumul și stilul vorbirii, precum și caracteristici prozodice, cum ar fi ritm, intonație și accent, tot așa și textele scrise au elemente nonverbale cum ar fi stilul de scriere de mână, dispunerea spațială a cuvintelor sau aspectul fizic al unei pagini. Cu toate acestea, o mare parte din studiul comunicării nonverbale s-a concentrat pe interacțiunea dintre indivizi, putând fi clasificat în trei domenii principale de analiză: condițiile de mediu în care are loc comunicarea, caracteristicile fizice ale comunicatorilor și comportamentele comunicatorilor în timpul interacțiunii.
Limbajul trupului nu poate fi interpretat niciodată pe baza unui singur semnal. Trebuie să rezistăm tentației de a cataloga pe cineva după un singur semnal. De exemplu, s-ar putea să fi auzit că acoperirea gurii cu mâna e semn de înșelăciune. Un neinițiat ar putea spune: “uite, îți acoperă gura, minte”. Dar poate îți acoperă gura într-un mod politicos, deoarece mestecă. Uneori, lucrurile sunt mai mult decât ceea ce par. Trebuie să descifrăm mai multe semnale care să sugereze același gând sau emoție, înainte de a presupune că un anumit semnal este adevărat.
Limbajul trupului este întotdeauna determinat de context. Ceea ce este acceptat în parc într-o zi de sâmbătă nu va funcționa la ședința la firma în care lucram. Contextul, regulile sociale, implicațiile culturale, așteptările grupului joacă un rol uriaș cu privire la genul de limbaj al trupului care va funcționa în fiecare situație.
Emițătorul trebuie să aibă un limbaj adecvat, pentru a-și putea transmite eficient mesajul în funcție de obiectivele urmărite și de identitatea destinatarului.
Pentru a exista comunicare, se impun câteva condiții sine qua non: o intenţie, un interlocutor, o situaţie (spaţio – temporală), un context (lingvistic), un cod (o limbă), un mesaj şi o interacţiune verbală explicită sau implicită. Comunicarea implică interacţiunea unor categorii de factori ce nu ţin numai de capacitatea de exprimare, ci cumulează elemente psihologice, sociale şi situaţionale.
Principalii factori sunt:
- Factorii psihologici:
Cognitivi: cunoştinţe generale, cunoştinţe specifice despre subiect, interlocutor,situaţie*, context; aptitudini generale, inteligenţă, memorie; nivel de dezvoltare intelectuală, grad de instruire; nivel de stăpânire a codului lingvistic, a codului cultural; intenţii conştiente şi inconștiente.
Afectivi: atitudini generale, atitudini specifice în faţa subiectului, interlocutorului, situaţiei sau contextului; sentimente personale faţă de subiect, interlocutor, situaţie, context; motivație față de subiect, interlocutor, situaţie, context; gusturi personale, interese.
Comportamentali: personalitate, caracter, eexperiență generală, eexperiență verbală, orală, scrisă, audiovizuală; caracteristici personale (ţinută, voce, vârstă, apartenenţă socială, etc)
- Factori interpersonali:
Lingvistici: cod (limbă), registre, norme, context
Sociali: statut social, rol general, distanţă actuală, cod cultural, bagaj comun
- Factori obiectivi:
Situaţionali: loc fizic, timp, epocă, spaţiu, distanţă, număr de interlocutori, dispoziţia interlocutorilor, comportamente personale, zgomote materiale, durată, ritm, canal (rețea)
- Factori contextuali:
subiectul comunicării
conținutul comunicării (informația)
distanța formală în cod (registre)
formă de prezentare (stil)
zgomote în comunicare (redundanță, inteligibilitate)
înlănțuirea enunțurilor
Emițătorul trebuie să aibă un limbaj adecvat, pentru a-şi putea transmite eficient mesajul în funcţie deobiectivele urmărite şi de identitatea destinatarului.
Aceste abilități vă ajută în:
vânzare
negociere
conflicte
conversații uzuale
Trainerul acestui curs sunt eu și dacă aveți nevoie de acest curs mă puteți contacta.